Maia Stefana Oprea


Leave a comment

Matei Brâncoveanu Award for Visual Arts 2017/ Premiul Matei Brâncoveanu pentru Arte Vizuale 2017

[EN ] The Alexandrion Foundation had the generosity to offer me the Matei Brâncoveanu Award for Visual Arts 2017, a prize that has a very special significance for my artistic work.

Master Ștefan Râmniceanu honoured me deeply with his words on this occasion:

art critic and curator Raluca Băloiu, artist Ștefan Râmniceanu (center) , Maia Ștefana Oprea (right)

This year, the jury, of which I had the honor to be a part of, has nominated as winner of this award a remarkable young artist – Maia Ştefana Oprea, who already has an exceptional record, countless international and national exhibitions, many awards, scholarships and at the same time, the fact that she is already present in the collections of the great museums of the world gives her a personal prestige that contributes to the assessement of the Romanian plastic art. She is accompanied by curator Raluca Băloiu and is represented by the Annart gallery.

I will try to tell you two three thoughts I have regarding the work of this exceptional young woman. The artist defines the semantics of her own symbolic alphabet. Thus, the “zăerc” represents the imaginary, the “trigâ” is the trajectory – a term used by the [Larbaa] nomads in the Algerian Sahara, “transmography” and “stacking”. For Maia Oprea a work is not an end in itself. It becomes a permanent path, that of the nomadic spirit and its need for ‘trigâ’. Her queries do not expect an answer.

The ultimate goal is that the world she proposes is continued through others in the form of future mythologies. Heidegger said that man is not himself, he is a project – a perpetual state of becoming. The artist refers to our collective memory. Like packing the time to stack it in her personal archive. Her existence gets the configuration of an archaeological site deep in which Maia seeks her own past, extracting from it the substance stunned in time in order to recycle it and translate it into a new alchemy of the zăercs. She reinvents herself. Is it not so as to emphasize this conclusion that she has come to feel the urgent need to be part of the work itself, as in a multiplication process of self? The In-Trigâ bookcase, located in this millenary interval that separates the myth of the library from Nineveh, from the contemporary library of a Boltanski or Anselm Keifer, becomes the artist’s second cover that contains the melancholy gesture of time-finding. The autobiography of this solitary and lucid artist is stacked between the desert sunburned tablets. In their layers we find the secret maps that reveal the eternal nomad’s periplus in search of the miracle of art and its own identity. I wish you great success in life and art, Maia!

discourse of Ștefan Râmniceanu at the Matei Brâncoveanu Prize Gala 2017

[RO] Fundația Alexandrion a avut generozitatea de a-mi oferi premiul Matei Brâncoveanu pentru arte vizuale 2017, premiu ce are o semnificație foarte specială pentru activitatea mea artistică. 

primirea premiului Matei Brâncoveanu pentru arte vizuale 2017

Maestrul Ștefan Râmniceanu m-a onorat prin cuvintele sale la oferirea premiului :

Anul acesta, juriul, din care am avut onoarea să fac parte, a desemnat câștigătoarea acestui premiu, o artistă tânără remarcabilă – Maia Ștefana Oprea, care are deja un palmares excepțional, nenumărate expoziții internaționale, naționale, foarte multe premii, burse și în același timp, faptul că este deja prezentă în colecțiile marilor muzee ale lumii îi conferă un prestigiu personal ce contribuie la impunerea artei plastice românești.Este acompaniată de curatoarea Raluca Băloiu și este reprezentată de galeria Annart. 

Am să încerc să vă comunic doua trei gânduri pe care le am în raport cu opera acestei tinere excepționale.Artista își definește semantica propriului alfabet simbolic. Astfel“zăerc-ul”reprezintă imaginarul, “triga”este traiectul – un termen folosit de nomazii [Larbaa] din Sahara algeriană, “transmografia”și “stivuirea”.

Pentru Maia Oprea o lucrare nu reprezintă o finalitate în sine. Ea devine un parcurs permanent, cel al spiritului nomad și al nevoii sale de trigâ. Interogările sale nu așteaptă un răspuns. Finalitatea urmărită este ca lumea pe care ne-o propune să se continue prin ceilalți sub forma unor mitologii viitoare. Heidegger spunea că omul nu este el însuși, el este proiect – o stare perpetuă de devenire. Artista face referire la memoria noastră colectivă. Ca și cum ar împacheta timpul pentru a-l stivui în arhiva personală. Existența sa capăta configurația unui sit arheologic în adâncul căruia Maia își caută propriul trecut, extrăgând din el substanța încremenită în timp pentru a o recicla și a o translata în noua alchimie azercșilor. Se reinventează. Oare nu pentru a sublinia această concluzie la care a ajuns ea simte nevoia imperioasă de a face parte chiar fizic din lucrare, ca într-un proces de multiplicare a sinelui? Biblioteca In-trigâ, situată în acest interval milenar care desparte mitul bibliotecii de la Ninive, de biblioteca contemporană a unui Boltanski sau Anselm Keifer, devine al doilea înveliș al artistei ce conține gestul melancolic al regăsirii timpului. Autobiografia acestei artiste solitare și lucide se află stivuită între tăblițele arse de soarele deșertului. În straturile lor găsim săpate hărțile secrete care ne dezvăluie periplul eternului nomad în căutarea miracolului artei și a propriei identități. Îți doresc foarte mult succes în viață și în artă, Maia!

discursul lui Ștefan Râmniceanu la Gala Premiilor Matei Brâncoveanu 2017

Advertisements


Leave a comment

TRANSMOGRAFII LINIARE / LINEAR TRANSMOGRAPHIES

please scroll down for English

TRANSMOGRAFIILE LINIARE

De multă vreme am ajuns să consider mare parte din schițele realizate în trecut (în perioada 2002 – 2012) ca fiind o materie și materiale ce trebuie digerate și reintegrate într-un circuit prezent de creație. Selecția acestora și timpul petrecut studiindu-le, analizândule, sau doar pur și simplu observându-le, depozitându-le și restaurându-le a înlocuit de fapt orice act prezent de creație cu o ștergere minuțioasă a amintirilor. Amintirea, ca apofantică, are întotdeauna o acțiune recursivă, raza ei se întinde asupra vieții mele actuale, ea este o intruziune în viața mea. Reutilizarea acestor schițe ar fi o curățire lăuntrică ce mi-ar da posibilitatea să renasc în și prin propria creație, dar nu ar fi propriu-zis o ștergere, cât un amplu proces de reparație și de petrecere a timpului.

Continue reading